În momentul în care sicriul urma să fie băgat în groapă, mama tânărului a început să zgârie cu unghiile geamul sicriului, strigând de durere.

loading...

Sergiu Curcă, în vârstă de 22 de ani, interpret de muzică populară, a ales să se sinucidă, chiar în prima zi din noul an. Acesta a fost găsit spânzurat, de tatăl său, în casa sa din oraşul Lipova, judeţul Arad.

Sergiu Curcă a ales să-şi pună capat zilelor în prima zi din anul 2018. El era interpret de muzică populară, cunoscut în judeţul Arad, şi făcea parte din Ansamblul Folcloric de Cântece şi Dansuri Lipova.

Potrivt aradon.ro acesta s-a spânzurat cu un cordon de la o haină. Înainte de a comite cumplitul act, Sergiu Curcă  le-a lăsat un bilet de adio familiei și apropiaților prin care le-a cerut să-l uite și să-l conducă pe ultimul drum.

Moartea tânărului a lăsat multă durere în sufletul celor care l-au cunoscut, prieteni şi familie, dar cea mai afectată de această tragedie a fost mama sa.

Potrivir unor surse, aceasta a fost devastată de durere, a plâns încontinuu când a avut loc înmormântarea băiatului ei, iar în momentul în care sicriul urma să fie băgat în groapă a început să zgarie cu unghiile geamul sicriului, strigând de durere.

Add Comment