Cătălin şi Nicoleta de la MPFM, îmbrăţişaţi în pat. Ce detaliu a ieşit la iveală

loading...

Cătălin şi Nicoleta de la “Mireasă pentru fiul meu” sunt mai fericiţi ca niciodată. Chiar dacă în competiţie nu au avut nicio legătură, iată că aerul din afara casei i-a adus împreună. Cei doi sunt de nedespărţit şi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.

Cătălin şi Nicoleta postează destul de des fotografii din intimitatea lor, aşa cum s-a întâmplat şi de această dată. Un detaliu a fost, însă, zărit în cea mai recentă imagine postată de cei doi.

Cătălin şi Nicoleta stau în pat, apropiaţi, iar Cătălin îi ţine mâna pe burtă iubitei sale. Se ştie că, în general, un bărbat îi pune mâna pe burtă iubitei în momentul în care aceasta şteaptă un copil. Nu ştim dacă acesta este şi motivul lor, sau dacă a fost doar un gest de apropiere, de iubire şi atât, însă ceea ce contează este ca cei doi să fie fericiţi, şi cine ştie să le urmeze chiar exemplul celorlalţi concurenţi care au făcut şi copii.

“Te iubesc fără să știu cum, când sau de unde. Te iubesc pur și simplu, te iubesc în modul acesta pentru că nu știu un alt mod de a iubi, dar te iubesc”, a scris Nicoleta lângă fotografia cu iubitul ei.

fashiondays.rostarshiners.ro zonia.ro provident.ro

Add Comment