Alex Velea şi Antonia au ales numele celui de-al doilea copil: “E mic, dar e tare”

Alex Velea urmează să devină tătic, pentru a doua oară, în mai puţin de două luni. Iubita sa, Antonia, este gravidă în luna a şaptea, iar cei doi au ales deja numele copilului.

„Mai sunt două luni până când Antonia va naşte. Suntem nerăbdători! Dominic a fost un copil cuminte, sperăm ca şi următorul să fie. Antonia nu a avut pofte, dar burta a fost puţin mai mare decât prima dată”, a declarat artistul în cadrul unei emisiuni televizate.

Întrebat ce nume va avea copilul, Velea nu a dorit să îl facă încă public. „Numele copilului este intim, nu vrem să îl spunem, îl ştiu doar câteva persoane şi nu vrem să îl facem public. E un nume mic, nu e foarte mare. E un nume tare!”, a spus artistul.

Alex Velea formează un cuplu cu Antonia din 2013 şi sunt doi dintre cei mai apreciaţi artişti din România. Cei doi au un băieţel, pe nume Dominic, iar Antonia mai are o feţită, pe Maya, din căsnicia cu Vincenzo Castellano.